Ambele tipuri de SSD folosesc memorie flash. Diferența vine din interfață și din protocol: SATA a fost gândit pentru hard disk-uri, iar NVMe a fost gândit pentru flash pe PCIe. Pentru un server, asta se vede la IOPS, la cozi și la cât de bine suportă cereri paralele.
| Criteriu | NVMe | SSD SATA |
|---|---|---|
| Interfață | PCIe, direct la procesor | SATA 6 Gb/s, prin controler |
| Protocol | NVMe | AHCI |
| Cozi și comenzi | Până la 64K cozi × 64K comenzi | 1 coadă × 32 comenzi |
| Citire secvențială | Până la 6.800 MB/s (PM9A3) | Până la 550 MB/s (PM893) |
| Scriere aleatorie | Până la 200.000 IOPS (PM9A3) | Până la 30.000 IOPS (PM893) |
| Cereri paralele | Scalează cu nucleele procesorului | Se saturează repede |
| Protecție la căderea curentului | Pe modelele de datacenter | Pe modelele de datacenter |
| Rezistență (DWPD) | Depinde de model | Depinde de model |
| Potrivit pentru | Baze de date, VM, magazine online | Arhivă, backup, fișiere reci |
Viteza secvențială din reclame arată cât de repede se copiază un fișier mare. Un server lucrează altfel. O pagină de magazin online declanșează zeci de citiri mici și aleatorii în baza de date. O bază de date scrie jurnale și pagini de 8 KB sau 16 KB, simultan, din multe conexiuni. Aici contează IOPS-urile și paralelismul. AHCI, protocolul SSD-urilor SATA, are o singură coadă cu 32 de comenzi. NVMe permite câte o coadă pe fiecare nucleu de procesor, deci cererile nu mai așteaptă la același rând.
TBW înseamnă câți terabytes pot fi scriși pe disc în garanție. DWPD înseamnă de câte ori poți rescrie tot discul pe zi, pe durata garanției. Un disc de 1,92 TB cu 1 DWPD pe 5 ani suportă circa 3,5 PB scriși. Samsung PM893 are 1 DWPD pe 5 ani, conform producătorului. Rezistența depinde de model și de clasa lui, nu de interfață. PLP, protecția la căderea curentului, scrie cache-ul pe disc folosind energia din condensatori. Fără PLP, o bază de date riscă date corupte sau scrieri sincrone mult mai lente.
SSD-urile SATA rămân utile acolo unde viteza aleatorie nu e criteriul principal. Un server de backup primește date prin rețea și le comprimă, deci discul rar e limita. O arhivă de documente scanate se citește rar și secvențial. Serverele mai vechi au adesea porturi SATA, dar nu sloturi pentru NVMe. Pentru aceste cazuri, un SSD SATA de datacenter, cu PLP, e o alegere onestă. Pentru baze de date și mașini virtuale, NVMe e standardul actual.
Un magazin cu mii de produse face multe interogări mici la fiecare filtrare de categorie. În perioadele de reduceri, conexiunile se adună. Pe NVMe, cererile se împart pe mai multe cozi, iar timpul de răspuns rămâne stabil sub încărcare.
Un birou păstrează ani de documente scanate și backup-uri nocturne. Datele se scriu o dată și se citesc rar. Un volum pe SSD SATA sau un spațiu de backup separat ajunge, iar baza de date activă stă pe NVMe.
Da, dacă site-ul are bază de date și pluginuri care fac multe interogări. Diferența se vede mai ales la administrare și la căutări. Pentru un site static cu puțin trafic, cache-ul de pagină contează mai mult decât tipul de disc.
Da, dacă SSD-ul SATA e de datacenter, cu PLP, iar NVMe-ul e de consum, fără PLP. Siguranța datelor ține de clasa discului, de PLP și de rezistența DWPD, nu de interfață. Compară fișele tehnice ale modelelor, nu doar tipul de conexiune.
NVMe câștigă pentru baze de date, magazine online și mașini virtuale; SSD SATA rămâne potrivit pentru arhivă, backup și fișiere rar accesate.
