Platformă fintech din București
Serviciul de plăți acceptă apeluri doar de la două servicii identificate criptografic, iar orice altă componentă compromisă nu poate ajunge la el, chiar dacă rulează în aceeași rețea.
Arhitectura Zero Trust discutată în România se oprește de obicei la angajați și dispozitive. Noi o aplicăm acolo unde lipsește: între servicii. Punem o autoritate de certificare internă, certificate cu viață scurtă rotite automat, identitate separată pentru fiecare serviciu și mTLS obligatoriu, astfel încât o breșă într-un container să nu deschidă restul rețelei tale.
Modelul clasic presupune că tot ce este în rețeaua internă este de încredere. Zero Trust elimină presupunerea: fiecare apel este autentificat și autorizat, indiferent de unde vine. Practic, fiecare serviciu primește un certificat propriu, prezintă acel certificat la fiecare conexiune și verifică certificatul celuilalt. Fără certificat valid, apelul nu trece, chiar dacă atacatorul rulează deja cod pe un server din aceeași rețea privată.
Zero Trust nu se cumpără de la un furnizor, se construiește în pași care se pot verifica unul câte unul. Lista de mai jos o aplicăm gradual, începând cu serviciile care ating date cu caracter personal, și o lăsăm scrisă în documentația ta, cu ordinea urmată. Fiecare pas este reversibil, ca să nu ajungi cu o rețea sigură pe hârtie, în care nimeni din echipă nu mai poate depana un apel respins.
Un service mesh precum Linkerd sau Istio îți dă mTLS și politici fără să modifici aplicația, dar adaugă componente de operat și consum de resurse pe fiecare pod. Pentru zece servicii, mesh-ul este de obicei prea mult: obținem același rezultat cu cert-manager sau step-ca și cu configurație de TLS în aplicație ori în proxy. Îți spunem sincer unde este limita, în funcție de numărul de servicii și de echipa care le operează.
Pentru firmele din România care intră sub NIS2, transpusă prin OUG 155/2024, controlul accesului între sisteme este o cerință concretă, nu o preferință de arhitectură. Neconformitatea se sancționează administrativ, iar măsurile corective sunt obligatorii. Implementarea intră în orele lunare din abonament, 1–8 ore pe VPS și 5–10 ore pe servere dedicate, în funcție de plan, cerute din panoul de client la Servicii DevOps. Ce depășește cota se facturează separat.
Fiecare abonament include lunar ore de DevOps, CyberSecurity și Programare: 1 h de la planul cPanel Advanced în sus, 1–8 h pe VPS și 5–10 h pe serverele dedicate, în funcție de plan, și 10 h pe GPU. Orele se cer din panoul de client, nu se reportează în luna următoare, iar ce depășește cota se acceptă și se facturează separat. Cu abonamentele care includ minimum 2 ore lunare îți construim un site de prezentare, iar cu cele care includ minimum 5 ore, un magazin online — din orele deja plătite în abonament.
Ne spui ce servicii ai, care ating date sensibile și cum comunică între ele acum, apoi propui un termen din panoul de client.
Desenăm harta apelurilor, alegem între mesh și cert-manager, stabilim ordinea serviciilor și estimăm orele necesare din cotă.
Pornim autoritatea internă, emitem certificate, activăm mTLS în modul permisiv, verificăm traficul, apoi trecem pe obligatoriu.
Primești harta identităților, politicile de autorizare, procedura de rotație și pașii de depanare pentru un apel respins.
Serviciul de plăți acceptă apeluri doar de la două servicii identificate criptografic, iar orice altă componentă compromisă nu poate ajunge la el, chiar dacă rulează în aceeași rețea.
O aplicație care schimbă date între instituții folosește certificate cu viață scurtă și un jurnal complet al apelurilor, util atât la depanare, cât și la audit.
Componenta care citește date de pacienți este izolată prin politici explicite: doar interfața de programări o poate apela, cu identitate proprie și pe canal criptat.
Este modelul în care nicio rețea nu este considerată de încredere: fiecare cerere se autentifică și se autorizează separat. Concret, între servicii înseamnă certificate proprii, verificare reciprocă la fiecare conexiune și politici explicite despre cine poate apela pe cine.
La TLS obișnuit doar serverul își dovedește identitatea, cu certificatul pe care îl vezi în browser. La mTLS o dovedesc ambele părți: și clientul prezintă un certificat. Așa un serviciu nu poate fi apelat de o componentă necunoscută, chiar dacă aceasta are acces la rețea.
În pași reversibili. Pornim autoritatea internă, emitem certificate, activăm mTLS în mod permisiv, adică acceptăm și trafic necriptat cât timp verificăm ce se conectează, apoi trecem pe obligatoriu serviciu cu serviciu. Fiecare etapă are procedură de revenire.
Linkerd este mai simplu, consumă mai puțin și acoperă bine nevoia obișnuită de mTLS și politici. Istio are mai multe posibilități de rutare și control, cu un cost de operare pe măsură. Pentru un număr mic de servicii, ambele sunt probabil prea mult.
Cu cert-manager sau step-ca, care emit certificate cu viață scurtă și le reînnoiesc înainte de expirare, fără intervenție manuală. Serviciile le reîncarcă din volum sau din memorie. Rotația se testează la livrare, ca să nu descoperi problema în ziua expirării.
VPN-ul îți protejează traficul față de internet, dar înăuntru rămâne încredere implicită: orice proces compromis poate apela orice serviciu. mTLS adaugă identitate pe fiecare apel. Cele două se completează, iar împreună fac lateralizarea unui atac mult mai grea.
Punem autoritate internă, certificate cu viață scurtă și mTLS între servicii, în pași reversibili, din orele incluse.